Citește povestea de succes a lui Gyöngyi-Beáta. A urmat cursul de Software Tester și apoi s-a angajat în domeniu.
Felicitări Gyöngyi pentru curajul de a face o reconversie profesională, pentru toată munca depusă pentru a obține un job în IT!
Mult succes în cariera de Software Tester!
În ce domeniu ai activat înainte de începerea cursului? Ce studii ai urmat?
Înainte de începerea cursului am terminat facultatea de Inginerie Medicală. După finalizarea acesteia, m-am angajat la un salon, pe un post de recepționer și în timpul acesta, am început cursul.

De unde ai aflat de Azimut Vision ?
De la un prieten.
Prietenul meu are o cunoștință care a finalizat un curs la voi, dar s-a înscris și el recent la Testare Automată.
Cum ai ales partea de Testare Software? Ai mai avut înainte tangență cu domeniul ?
Nu. Sincer, eu eram într-un punct de disperare și am zis că trebuie să fac ceva care acum merge și am zis … IT-ul. După cum am auzit, partea cea ușoară ca să începi de la zero este testarea.
La curs, după ce am început, mi-am dat seama că îmi place și mi se potrivește perfect pentru că sunt o fire mai curioasă. Cred că la testare și acesta este foarte important, să vezi ce merge, ce nu merge, să fii atent și chiar am observat că mi se potrivește.
Ce așteptări ai avut de la acest curs? Au fost atinse aceste așteptări?
În primul rând să am un trainer care să își dea interesul. Să înțelegem ce ne explică și chiar asta s-a întamplat.
Trainerul nostru este cel mai bun. În comparație cu facultatea, de exemplu, acolo aveam niște profesori, care predau materia, își făceau treaba și cam atât. Dacă ai înțeles bine, dacă nu…nu. Însă la curs a fost altfel.
Trainerul nostru tot timpul ne-a întrebat ce nu a fost clar, ce să ne explice din nou și mi-a plăcut foarte mult că a adus exemple din viața reală și așa am înțeles și mai bine.
Cum a fost interacțiunea cu instructorul?
Interacțiunea cu Alex a fost foarte bună, din punctul meu de vedere. Pe mine m-a ajutat că am învățat foarte bine bazele, Alex ne-a explicat foarte bine. Mi-a plăcut că am fost prieteni și nu ne-a fost frică să întrebăm chestii noi, pe care nu le-am înțeles.
Ce ți-a plăcut / nu ți-a plăcut la curs?
Mi-a plăcut faptul că puteai să întrebi, chiar dacă tu credeai că e o prostie, defapt nu era. Puteai să îl întrebi pe Alex orice și el îți dădea răspunsul. Nu ne explica doar teoria, ci ne dădea exemple.
Eu sunt o persoană, căruia nu prea îi place teoria, în schimb dacă îmi explică printr-un exemplu, înțeleg mult mai bine și dacă mă întreabă cineva pot să vin și eu cu exemplul acela sau cu unul asemănător și pot să explic ce am înțeles eu defapt.
Ce nu mi-a plăcut … nu știu dacă a fost ceva legat de curs. Cum am și lucrat, am avut un program destul de încărcat, însă partea aceasta ține de mine, nu de curs neapărat.
Ce ți s-a părut cel mai greu în cadrul cursului?
Poate când am început testarea automată, primele 3-4 cursuri când nu înțelegeam prea multe sau nu înțelegeam totul, dar după toate s-au clarificat și acum pot să zic că îmi place.
La început nu credeam că o să-mi placă și testarea automată. 🙂
Cât de mult a contat studiul individual și curiozitatea pe parcursul cursului?
Am lucrat primele două luni din curs la un salon și după aceea mi-am schimbat job-ul. Cred că și acest lucru a fost un pic mai greu pentru mine, pentru că și la job trebuia să învăț lucruri noi, în paralel făceam și cursul. Era puțin obositor pentru mine.
Sincer… acasă nu prea am stat să învăț și să exersez individual. Trebuia, dar mai bine m-am concentrat la curs, am încercat să înțeleg tot acolo și dacă am avut întrebări să i le adresez lui Alex. Eu, oricum sunt o persoană atentă la curs și rețin majoritatea chestiilor.
Unde lucrezi în momentul de față? Pe ce post? Ai început cu un internship în cadrul firmei sau direct cu un job?
Lucrez la o firmă de IT – Codespring, pe partea de testare. Deocamdată fac testare manuală, dar o să încep treptat să lucrez și în testare automată. Am început direct cu un job.
Cum te-a ajutat cursul să obții acest job ?
Cursul m-a ajutat foarte mult la interviuri, deoarece Alex ne-a predat teoria într-un mod ca să înțelegem, să nu o uităm, prin exemple. Ne-a dat multe sfaturi, în cazul în care mergem la interviuri și ne întreabă ceva anume, să știm cum și ce să răspundem. Ne-a dat sfaturi multe, din viața reală, pe care le-a trăit și el. Asta m-a ajutat foarte mult.
Prin câte interviuri ai trecut la firmă? Ai dat un test, ai arătat proiecte făcute de tine în cadrul interviului?
Am aplicat la o singură firmă și am fost acceptată. Am trecut prin 4 interviuri.
Primul a fost online, cu o persoană de la HR și cu doi developeri, cam două ore a durat, o parte de cunoaștere și o parte tehnică.
Al doilea interviu a fost la sediu, tot cu doi programatori, aproximativ o oră a durat. Întrebările au fost pe testare și multe întrebări de logică.
Al treilea interviu a fost cu șeful firmei și al patrulea a fost cu clientul.
Ai adus în discuție în timpul interviului faptul că urmezi un curs ?
Da, am zis că urmez un curs și m-au întrebat o mulțime de lucruri teoretice. Au vrut să vadă cât am reținut eu din ce am învățat la curs.

Îți place locul actual de muncă? Este lucratul în IT ceea ce te așteptai?
Nu pot să zic că este exact cum m-am așteptat eu. Este mai greu decât mi-am închipuit eu, sincer, dar îmi place foarte mult. Eu am crezut că știu totul, dar defapt mai am de învățat. Cred că este un job în care în continuu trebuie să înveți lucruri noi.
Ce planuri ai pentru viitor? Unde te vezi peste 5 ani?
Peste 5 ani, mi-aș dori să rămân pe domeniul de testare software și să ajung și la testare automată, pe nivel mai ridicat. Acum, pe testare manuală sunt pe un nivel, nu pot să zic ridicat, dar mediu.
Astfel, peste 5 ani sper să fiu și pe testare manuală și pe testare automată pe un nivel ridicat.
Ai recomanda cursul unor prieteni?
Da, prietenul care m-a îndemnat să urmez cursul, când a văzut că mă pricep, că îmi place, i-am explicat cum e la curs și s-a înscris la cursul de Testare Automată.
Ce le-ai spune persoanelor care sunt în căutarea cursurilor în domeniu și vor să își schimbe locul actual de muncă?
Să nu le fie frică, pentru că IT-ul nu este un domeniu cum vedem noi, cum am văzut și eu foarte mult timp din afară: că stai în fața calculatorului și când ieși nu mai ai chef de nimic, nu ești un om fericit.
Este un domeniu interesant și dacă ești atent și înveți lucrurile necesare, atunci poți să ajungi la un job ok.