Tel: +40 733 01 02 40

Firma IT Perspectives alături de absolvenții Azimut Vision din Sibiu

   

 

Pe data de 1 februarie în cadrul examenului de Testare Manuală de la Sibiu, proaspeții absolvenți au avut șansa de a-i cunoaște pe reprezentanții firmei IT Perspectives. Cei de la IT Perspectives formează o echipă de tineri entuziaști, care valorifică performanța și dezvoltarea continuă.

 

Firma IT Perspectives activează pe piața muncii din anul 2004, timp în care au furnizat o gamă largă de servicii și consultanță în domeniul IT. Principalele servicii oferite de IT Perspectives constau în dezvoltarea de soluții software personalizate pe nevoile clientului, acestea implicând analiză, arhitectură, considerente de securitate cibernetică, editare cod și testarea sistemelor propuse.

După promovarea examenului de Testare Manuală, reprezentanții școlii noastre private de IT au facilitat crearea unui cadru informal rezervat discuțiilor dintre absolvenți, doi Team Leaderi și un Senior Tester din partea firmei IT Perspectives.

 

 

Ghidați de entuziasm, absolvenții noștri și-au prezentat câteva idei, care au stat la baza proiectelor la care au lucrat pe parcursul celor 50 de ore de formare. Curioși de felul în care gândesc, echipa IT Perspectives le-a adresat participanților întrebări menite să evalueze felul în care s-ar gândi și ar acționa într-o situație specifică de la un potențial loc de muncă.

 

Absolvenții noștri și-au făcut ,,temele de casă’’, s-au informat cu privire la firma ce avea să se întâlnească cu ei, iar în cadrul întâlnirii au dat dovadă de motivație și implicare, și-au exprimat ideile, au pus întrebări și la final, toți au fost gata să-și trimită CV-ul pentru a fi luați în considerare ca și candidați pentru un job sau internship disponibil.

 

 

,, Atât eu cât și colegii mei am fost încântați de faptul că toți cursanții au fost interesați și deschiși la discuții despre testare și cum s-ar putea testa diferite aplicații, obiecte, procese, și toți păreau dornici să pună în practică ceea ce au învățat în cadrul cursului. Am primit câteva CV-uri și urmează să stabilim interviuri zilele următoare.”
– Moni Turcu (Team Leader, IT Perspectives)

 

23 iunie 2021