În contextul evenimentelor din ultima perioadă, atât în ceea ce privește pandemia Covid-19, cât și procesul de automatizare și digitalizare ce ia amploare în majoritatea industriilor și ramurilor economiei, tot mai mulți oameni sunt forțați să-și reevalueze deciziile legate de carieră și să se întrebe dacă locurile de muncă actuale le vor asigura și în viitor un venit stabil și o tranziție confortabilă către o pensie liniștită.
O parte dintre cei care își văd joburile actuale amenințate de toți acești factori, văd o posibilă soluție într-o reorientare profesională și migrare către domeniul IT. Un parcurs ce pare însă a fi rezervat doar celor mai curajoși – pentru majoritatea dintre noi este greu să ne imaginăm că am putea avea o carieră în IT chiar dacă nu am absolvit o școală de profil, venim dintr-un domeniu total diferit și nu am avut până acum tangențe cu tehnologia informației dincolo de stadiul de utilizator.
Vestea bună este însă că foarte multe companii de top din sfera digitală nu mai țin cont de backgroundul academic al candidaților, ci de abilitățile practice propriu-zise de care dau dovadă. Mai mult, foarte mulți angajatori din domeniul IT se confruntă în prezent cu problema absolvenților facultăților din domeniul tehnologiei care nu sunt pregătiți cu abilitățile și cunoștințele necesare pentru a ocupa posturile vacante din companii – aceștia necesitând, în multe cazuri, la fel de multă pregătire la locul de muncă ca și noii angajați fără școală de profil.
Datele Biroului European de Statistică Eurostat arată că 90% dintre companiile de IT din România întâmpină dificultăți în găsirea specialiștilor care să ocupe posturile vacante din industrie, deși depășim media din Uniunea Europeană la numărul de absolvenți ale unor instituții educaționale de profil. Aceleași date arată că aproximativ 30% dintre persoanele care lucrează în IT în România nu au studii superioare în niciun domeniu.
Pentru a te angaja în IT, în 99% din cazuri vei trece prin una sau mai multe teste și probe practice în care va trebui să demonstrezi ce știi să faci concret. Niciun angajator nu îți va refuza angajarea doar pentru că nu ai o diplomă de studii superioare în domeniul IT, atâta timp cât ai cunoștințele necesare pentru a-ți îndeplini sarcinile din fișa postului și a te integra cu succes în echipa pe care urmărește să o formeze sau să o completeze. La fel de valabilă este și situația în care ai o mulțime de diplome și școli de profil absolvite, însă nu reușești să treci de probele practice dinaintea angajării – cel mai probabil nu vei obține jobul. O diplomă nu îți garantează niciodată obținerea unui job în domeniu, dacă nu este însoțită de dovada abilităților practice.
Așadar, faptul că nu ai o școală în domeniu, nu ar trebui să fie un impediment pentru tine dacă știi că îți dorești să urmezi o carieră digitală.
Unul dintre avantajele joburilor din IT este multitudinea și diversitatea acestora – trebuie doar să-l identifici pe cel potrivit pentru tine și să începi să aduni cunoștințe care te vor ajuta să-l obții. Cu siguranță ai un set unic de abilități, talente și interese care te vor ajuta să devii un specialist digital bun, chiar dacă nu ai absolvit o școală de profil.
Aceștia sunt pașii de urmat atunci când îți dorești să te reorientezi către domeniul IT:
- Ia decizia. Cu alte cuvinte, hotărăște-te ce vrei. Gândește-te foarte bine și identifică răspunsurile la următoarele întrebări:
-
- Ce mă pasionează și mă motivează să avansez?
- Ce anume îmi aduce cele mai mari satisfacții profesionale – să ajut oamenii, să rezolv probleme, să-mi exprim creativitatea?
- Vreau să lucrez la o companie cunoscută, în cadrul unui start-up, sau mai degrabă aș vrea să fiu freelancer sau să-mi deschid propria afacere?
- Cât vreau să câștig, ce stil de viață îmi doresc, cât timp pot aloca jobului?
Acestea și alte întrebări pe care le vei descoperi pe parcurs, te vor ajuta să își clarifici imaginea despre așteptările pe care le ai de la noua carieră. Oricare ar fi răspunsurile, stabilește-ți un scop final bine pus la punct care să te ajute să mergi mai departe atunci când dai de greu în drumul către o nouă carieră în IT. Pentru că da, e bine să te aștepți la asta și să fii bine echipat cu motivația necesară pentru a trece peste momentele mai dificile și peste tentația de a renunța.
-
Documentează-te. Ai la dispoziție surse nelimitate de informare, majoritatea dintre ele gratuite. Învață ce presupune fiecare job pe care-l iei în considerare pentru noua ta profesie și ce trebuie să știi pentru a ocupa acea poziție. Alătură-te unor comunități online de profil, unde vei găsi foarte multe răspunsuri la întrebările tale și vei putea comunica cu oameni care au acel job și îți pot oferi informații reale, „de pe teren.” Vezi care joburi în IT se potrivesc cel mai bine cu ceea ce îți dorești să faci și se pliază pe nevoile tale profesionale și personale. Urmărește blogurile și canalele de Youtube ale profesioniștilor din domeniu, participă la evenimente de profil, vorbește cu oameni care lucrează în sfera digitală. Deși la început totul pare copleșitor și simți că te rătăcești în multitudinea de informații noi, vestea bună este că din moment ce te familiarizezi cu fundamentele, cu termenii și cu descrierile de specialitate, tranziția către o înțelegere din ce în ce mai bună a diferitelor domenii ale tehnologiei informației devine tot mai logică și mai ușoară.
-
Valorifică abilitățile pe care le ai deja. O altă veste bună este că abilitățile profesionale și personale dar și competențele cu care vii din domeniul tău de activitate sunt transferabile și chiar apreciate în domeniul IT. Așadar, pune accent pe acestea atunci când candidezi pentru un job digital – fie că ești un comunicator excelent, ai cunoștințe vaste în domeniul educațional, artistic, medical, social, cultural sau în orice alt domeniu în care este prezentă tehnologia informației, dacă ai experiență în managementul unei echipe sau ai reușit să crești semnificativ vânzările la fostul loc de muncă, dacă știi să gestionezi conflicte și să rezolvi situații dificile – realizările tale profesionale din trecut te vor ajuta să obții puncte în plus la angajare în domeniul IT.
-
Învață. Dobândește competențele și abilitățile practice necesare pentru jobul pe care ți-l dorești. Deși auto-educarea este o abilitate foarte prețioasă și oricine o stăpânește se bucură din plin de avantajele sale, pentru majoritatea oamenilor este dificil să învețe de unii singuri sau să nu fie copleșiți de volumul imens de informații și să reușească să le distingă pe cele corecte și utile. Așadar, este foarte important să beneficiezi de ajutor din partea unor specialiști cu multă experiență în domeniu. Peste 3.000 de persoane au apelat deja la cursurile de IT Azimut Vision și au reușit să-și construiască o carieră nouă cu ajutorul mentorilor care i-au sprijinit de la primul pas și până au trecut cu succes de interviul de angajare.
-
Exersează. Adună experiență și dezvoltă-ți continuu abilitățile. Nu te limita la a citi bloguri sau a te uita la tutoriale, ci pune în practică cât mai mult noile tale abilități. De exemplu, în funcție de domeniul pe care l-ai studiat, te poți oferi voluntar să creezi un website pentru o organizație non-profit a cărei activitate o susții sau poți crea afișe pro-bono pentru diverse evenimente. Nu te opri niciodată să înveți, să-ți dezvolți abilitățile, să-ți extinzi cunoștințele și portofoliul. Pentru început, poți aplica pentru internshipuri, joburi part-time sau programe de voluntariat. Sau oferă-te să îndeplinești sarcini ce țin de IT la actualul loc de muncă. Nu vei deveni un specialist bun după absolvirea unui curs sau după 10-20 de ore de practică. Este pur și simplu imposibil. Unele date spun că ai nevoie de 10.000 de ore de practică pentru a deveni expert la ceea ce faci. Cu siguranță, nu ai nevoie de 10.000 de ore pentru a obține primul tău job în domeniu, dar trebuie să fii mereu dispus să dedici timp suficient învățării și perfecționării.
Imaginea stereotipică a IT-stului cu minte de geniu la matematică care preferă să lucreze singur în încăperi întunecate este foarte departe de ceea ce caută astăzi angajatorii din domeniu. Abilitățile pe care le ai deja și cele pe care le înveți continuu te pot ajuta să pășești către o carieră digitală, indiferent de backgroundul tău educațional și profesional.
Nu trebuie să fii un magician al matematicii avansate ca să obții un job în IT, majoritatea joburilor din domeniu nu necesită asemenea abilități rare, dar trebuie să ai o atitudine orientată spre creștere, învățare, dezvoltare continuă și integrare armonioasă în cadrul unei echipe alături de care să lucrezi eficient la proiecte complexe. O persoană sociabilă va avea mai mult succes lucrând în IT – comunicarea este extrem de importantă în acest domeniu, de multe ori va trebui să găsești soluții împreună cu colegii tăi sau să-i ajuți să rezolve anumite probleme sau să înțeleagă diferite procese.
Este greu să începi de la zero o carieră în IT?
Răspunsul este DA. Dar cu atitudinea corectă și multă perseverență, poți să o faci.
Mentorii Școlii de IT Azimut Vision îți vor fi mereu alături, te vor ghida și te vor sprijini în drumul tău către o nouă carieră, îți vor împărtăși experiența lor și te vor ajuta să te apropii, pas cu pas, de realizarea obiectivelor profesionale pe care ți le stabilești.
Nu ezita să ne contactezi pentru a discuta despre planurile tale profesionale și despre cum poți începe astăzi să-ți construiești viitoarea carieră în IT.